Prefectul județului Buzău și experții din cadrul Comitetului Județean de Urgență fac verificări pe DN10, șoseaua care leagă județul Brașov de județul Buzău și tranzitează județul Covasna, scrie sansanewes.ro.

O sesizare venită de la experții de la Secția de Drumuri Naționale Buzău a alertat autoritățile. Prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea a convocat o comisie formată din toate instituțiile reprezentative în această situație, din cadrul Comitetului Județean Pentru Situații de Urgență, care va face verificări la fața locului. Comisia a fost convocată în urma sesizării Secției Drumuri Naționale Buzău că pe partea dreaptă a drumului, adică pe versant, ar fi blocuri de dimensiuni destul de mari care ar fi în instabilitate și ar prezenta riscul de a se desprinde de pe versant.

Experții de la Secția Drumuri Naționale Buzău au sesizat faptul că există riscul major ca mai multe blocuri de piatră, de mari dimensiuni, să se desprindă de pe versant și să pună în pericol atât circulația în zonă cât și turiștii care opresc să admire Barajul Siriu. Asta pentru că, acești bolovani ce stau sa cadă sunt chiar în zona parcării. Prefectul Daniel Țiclea a explicat că în această zonă au mai fost probleme și în urmă cu câteva luni, când a și fost luată decizia ca traficul să fie oprit din cauza pericolul la care erau supuși trecătorii.