Sâmbătă, 9 aprilie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Mărăcineni, a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi după ce fusese reţinut de poliţişti pentru comiterea mai multor furturi din locuinţe şi societăţi comerciale. În urma materialului probator administrat pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Faptele au fost sesizate în cursul lunii martie de către păgubiţi, două femei de 26 şi 51 de ani, din comuna Mărăcineni şi un tânăr de 29 de ani, din municipiul Buzău. Prin activităţile specifice de ordin investigativ şi criminalistic, poliţiştii au stabilit principalul bănuit de săvârşirea acestora.

În data de 08 aprilie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale de la Poliția municipiul Buzău, cu sprijinul efectivelor din cadrul Secției de poliţie ruală Mărăcineni, au efectuat o percheziţie domiciliară la imobilul locuit de bănuit. În urma percheziţiei au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor două televizoare şi 1546 de lei, despre care existau indicii că ar proveni din actele infracţionale.

Din cercetări a reieşit că bănuitul ar fi profitat de prietenia cu unele dintre părţile vătămate, de faptul că unele imobile sunt locuite doar temporar sau de faptul că vigilenţa angajaţilor socetăţilor comerciale scade pe timp de noapte.

Prejudiciul a fost estimat de părţile vătămate la 16.000 de lei.

Bărbatul a fost reţinut de poliţişti, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore şi, ulterior, arestat preventiv pentru 30 de zile. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale ale bănuitului.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentArestat preventiv pentru tentativă de viol asupra mătușii sale
Articolul următorBuzoian urmărit internaţional pentru proxenetism şi trafic de persoane