În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, împreună cu poliţişti de la Secţia de poliţie rurală Grebănu, au depistat un bărbat de 43 de ani, din Grebănu, pe numele căruia autorităţile judiciare din Italia au emis mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Bărbatului i-a fost adus la cunoștință conținutul semnalării introduse în S.I.S. pe numele său, ulterior fiind condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, unde a fost prezentat procurorului competent pentru soluţionarea cauzei. Faţă de acesta a fost dispusă reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore.

Persoana reţinută a fost prezentată Curţii de Apel Ploieşti care a dispus măsura arestării preventive provizorie pentru o perioadă de 15 zile.

Astfel, bărbatul a fost încarcerat la  Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Buzău, urmând a fi demarcate procedurile legale în vederea extrădării către autorităţile judiciare din Italia.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentIncendiu la două imobile de pe raza localității Potoceni din comuna Mărăcineni, din județul Buzău
Articolul următorDobânzi de până la 8% pentru noua emisiune de titluri de stat TEZAUR