Numărul buzoienilor aflați în carantină a crescut la 328, în timp ce alți 3487 de cetățeni se află în izolare

La Buzău, numărul persoanelor aflate în carantină a crescut la 328, în timp ce alți 3487 de cetățeni se află în izolare. La nivel de județ, douăsprezece cazuri de infectare cu noul coronavirus sunt confirmate. Se înregistrează, de asemenea, cinci situații în care buzoienii s-au vindecat de Covid-19

Ieri, au fost efectuate primele teste asupra personalului din Spitalul Județean. Rezultatele tuturor celor 60 de teste rapide au fost, din fericire, negative.

Peste 90 de jandarmi buzoieni și ploieșteni au acționat pe raza județului, în misiuni de ordine publică la centrele de carantină, patrulare sau asigurarea protecției transporturilor care au tranzitat județul Buzău, precum și însoțirea persoanelor către centrele de carantină instituite la nivel județean. În urma acțiunilor desfășurate pe linia verificării  respectării măsurilor impuse de starea de urgență au fost aplicate un număr de 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.100 lei

Articolul precedentSirene pornite și salut milităresc pentru cadrele medicale din Spitalul Județean
Articolul următorLucrările la podul de la Vadu Pașii, tot mai aproape de final