În acest sfârșit de săptămână, efective ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău vor acționa în sistem integrat, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratul de  Jandarmi Buzău și cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii de control, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice dar si pentru verificarea respectarii normelor sanitare specifice starii de alerta.

În acest sens, peste 270 de poliţişti buzoieni vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu Jandarmeria Română și cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.

Cei mai mulți dintre polițiștii aflați la datorie în această perioadă sunt din structurile de ordine publică și poliţişti de la rutieră. Alături de aceștia, ca de fiecare dată, sunt implicați în acest dispozitiv complex de asigurarea a siguranței cetățeanului și polițiști de la alte structuri – transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Astfel, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali, pompieri și cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, vor fi angrenați în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.

Pe drumurile publice, poliţiştii de la rutieră vor acţiona, pentru prevenirea producerii unor accidente grave și vor beneficia de informații în timp real cu privire la fluența traficului, în urma colaborării cu colegii de la Inspectoratul General de Aviație al MAI.

Este primul week-end al vacanței școlare, dar și sărbătoarea Paștelui pentru credincioșii catolici, așa că atenția efectivelor de jandarmi va fi direcționată către zonele montane ale județului, unde vom asigura o prezență la vedere și vom acționa pentru siguranța cetățenilor, atât pentru cea fizică, cât și pentru cea sanitară. În aceste zone, au fost crescute numărul de patrule formate din jandarmi montani din cadrul Posturilor Montane Nehoiu și Berca, dar și cei din cadrul Postului din stațiunea balneară Sărata Monteoru. Misiunea jandarmilor va fi, în principal, verificarea respectării, de către cetățeni sau de către operatorii economici, a măsurilor de protecție sanitară, dar și intervențiile pe linia salvării persoanelor rătăcite, dacă situația o va impune.

Jandarmii vor continua, totodată, să fie prezenți în zonele aglomerate de obicei pe durata week-endului în cadrul acțiunilor organizate alături de polițiști. Ne dorim ca toate aceste activități să se desfășoare în deplină siguranță, iar cetățenii să înțeleagă faptul că toate acțiunile noastre sunt preventive, prezența noastră având ca scop reducerea riscurilor de răspândire a coronavirusului.

În toate aceste misiuni, vor fi implicați, zilnic, atât în misiuni de pază și protecție instituțională, cât și pe linia misiunilor de ordine publică, peste 120 de jandarmi.

Reamintim că, în interiorul localităților, se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

De asemenea, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00-5.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-5.00.

Totodată, în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-5.00.

De la aceste reguli există excepții justificate, iar, în toate localitățile, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 3 aprilie-4 aprilie 2021, în intervalul orar 20.00-2.00, pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!        

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentDoi pui de urs prinși în laț într-o pădure din Gura Taghii
Articolul următorAvertizare meteo cod galben pentru nordul județului Buzău