În perioada 21 – 23 mai a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 451 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 60 de permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.

Poliţiştii au acționat în weekend pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate înregistrând 180 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 36 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile.

Cu cea mai mare viteză – 198 km/h – a fost înregistrat autovehicul unui bărbat de 25 de ani, din Costeşti, ce rula pe DN2E85, în afara localităţii Costeşti.

Alte 23 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea de prioritate, pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric, pentru conducerea unor vehicule sub influenţa alcoolului, pentru neprezentarea la Poliţie în termen de 24 de ore în urma implicării într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale.

Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (68), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (43), dar şi 84 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 200.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentÎnchisoare pe viaţă pentru clujeanul care şi-a ucis fiul de 8 ani
Articolul următorAccident evitat în ultimul moment