Conducerea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi susţine demersurile organelor de aplicare a legii şi asigură implementarea tuturor măsurilor necesare prevenirii şi combaterii oricăror abateri de la regulile de conduită și de la prevederile legale în vigoare.

În acest sens, referitor la funcţionarii publici din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Buzău, faţă de care procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 01 februarie 2022, DRGFP Galați precizeză că unul dintre acești funcționari a solicitat încetarea raporturilor de serviciu, iar în privința celorlalți funcționari, au fost luate măsurile stabilite prin ordonanțele procurorilor, în sensul mutării temporare a acestora în cadrul altor structuri pentru a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia au săvârșit fapta, în conformitate cu prevederile art. 501 din O.U.G. nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ.

Totodată, DRGFP Galați va acorda tot suportul legal organelor de aplicare a legii, în măsura în care acest fapt va fi solicitat.

”Reafirmăm hotărârea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală  de a menţine un grad ridicat de încredere şi de respectare a standardelor de integritate şi corectitudine asumate” a transmis directorul general al DRGFP Galați, Cătălin Picuș, prin intermediul unui comunicat de presă.   

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPersoanele juridice pot achita obligațiile fiscale și bugetare cu cardul bancar la POS-urile instalate în toate unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului
Articolul următorÎn județul Buzău, infracțiunile privind criminalitatea economico-financiară au crescut în anul 2021 cu 6% față de anul 2020