Ambulanță SMURD, răsturnată în fața ISU Buzău în urma unui impact cu un autoturism

Ambulanță SMURD, răsturnată în fața ISU Buzău în urma unui impact cu un autoturism
Ambulanța se deplasa la un accident
O ambulanță SMURD din cadrul ISU Buzău a fost implicată în tr-un accident chiar în momentul în care ieșea din curtea Inspectoratului pentru a se deplasa la accidentul produs la ieșirea din municipiul Buzău spre Ploiești. Ambulanța a fost lovită de un alt autoturism și s-a răsturnat. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
”Este vorba de o ambulanta de tip SMURD care, în momentul ieșirii din curtea inspectoratului, deplasându-se la un accident rutier, a fost acroșata lateral de un turism. În urma evenimentului nu au rezultat victime, doar pagube materiale. Menționez ca autospeciala avea în funcțiune în timpul impactului semnalele acustice și vizuale, iar circulația era oprita conferindu-i prioritate, prin intermediul semaforului aflat pe culoare roșie, special amplasat în zona prin care autospecialele ies din bază pentru a se deplasa la intervenție” a declarat Vlăduț Pîrvu, purtător de cuvânt al ISU Buzău.
Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 10:30 chiar în fața sediului ISU. Se pare că semaforul tocmai își schimbase culoarea în roșu, iar șoferul Skodei nu ar fi observat acest lucru.
De mai bine de un an, pompierii au acces la comenzile semaforului din fața sediului, tocmai pentru a opri traficul atunci când autospecialele inspectoratului trebuie să plece în misiuni.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
- 18:56 - Percheziții în Mureș pentru furt de curent: zeci de descinderi și mai mulți suspecți duși la audieri
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











