În data de 2 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Proximitate au participat la activitatea ”Viața după școală” organizată în cadrul Colegiului Național ”B. P. Hasdeu” Buzău.

Activitatea a avut scopul ca elevii să afle detalii despre cariera în poliție, prin ascultarea unor povești adevărate din experiența profesională și de viață.

Adolescenții trebuie să știe că înainte de a-și alege drumul în carieră, în primul rând trebuie să se descopere pe sine și să facă lucruri corespunzătoare vârstei lor, care să nu le pună siguranța personală și dezvoltarea în pericol.

Tot ieri, polițiștii au vizitat elevii școlilor gimnaziale Grebănu, Plevna, Homești.

Activitățile au fost desfășurate sub forma unor sesiuni informative având ca temă prevenirea bullyingului și prevenirea infracțiunilor comise cu violență, în vederea prevenirii victimizării minorilor, cu elevi din învățământul primar și gimnazial, în cadrul Programului Național ”Școala Altfel”.

De asemenea, la Școala Gimnazială ”Mihail Kogălniceanu” Buzău, ofițerii Biroului Siguranță Școlară au participat la o activitate desfășurată împreună cu 45 de mame ale preșcolarilor din unitatea de învățământ. Scopul dialogului a fost transmiterea normelor sociale dezirabile pentru a fi folosite în educația propriilor copii, în vederea obținerii unor comportamente pozitive, atât în comunitate, cât și în școală.

Imagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentReţinut pentru că deși avea permisul suspendat s-a urcat la volan și a produs un accident, apoi a refuzat prelevarea de probe biologice
Articolul următorComportamentul preventiv se învață de mic! Activitate sub egida proiectului ”Școala Siguranței Tedi!”