Acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, au continuat și în ultimele 24 de ore. La acțiuni au fost angrenați polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău. Cu acestă ocazie s-a urmărit asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și creșterea gradului de siguranță rutieră.

În urma activităților desfășurate, forțele de ordine au legitimat 925 de persoane și au controlat 446 de autoturisme, fiind testați cu aparatele drugtest și etilotest 347 de conducători auto.

Pentru neregulile contatate au fost aplicate 435 de sancțiuni contravenționale, 195 dintre acestea au fost aplicate conform Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Astfel, valoare totală a sancțiunilor este de peste 95.300 de lei.

Polițiștii și jandarmii buzoieni vor asigura, în continuare o prezență constantă în stradă și în zonele aglomerate, în vederea menținerii unui climat de liniște și siguranță în comunitate.

La data de 7 iulie a.c.,în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Postului de poliție rurală Săpoca au depistat în localitate doi tineri care, la vederea echipajului, au manifestat un comportament agitat. În urma controlului corporal efectuat, asupra unuia dintre tineri au fost descoperite un grinder și un plic, ce conținea materie vegetală despre care exista suspiciunea că ar avea efect psihotrop.

Bunurile descoperite au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPieton accidentat pe DJ203 H, în localitatea Topliceni, din județul Buzău
Articolul următorBuzoiancă, de 22 de ani, reținută pentru 24 de ore după ce a sustras din mașină un rucsac ce conținea documente personale, bani și carduri de credit