Având în vedere că ne aflăm în perioada sărbătorilor de iarnă și ne apropiem de noaptea dintre ani, polițiștii Serviciului Rutier au defășurat acțiuni de prevenire pentru conștientizarea șoferilor cu privire la riscurile la care se expun pe ei înșiși, dar și pe ceilalți participanți la trafic atunci când conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Șoferii opriți in trafic au fost consiliați cu privire la necesitatea modelării factorului uman în vederea diminuării riscului rutier pe drumurile publice. Activitățile se înscriu în proiectul derulat la nivel naţional sub egida Educatie Rutiera – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participantilor la trafic pentru cresterea gradului de siguranta rutiera.

În urma neregulilor constatate pe durata desfăşurării acţiunilor în trafic, poliţiştii au aplicat şi 26 de sancțiuni contravenționale și au reținut 12 permise de conducere pentru neacordarea de prioritate, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și pentru efectuarea unor depășiri neregulamenare.

Patru şoferi au rămas fără permis pentru că autovehiculele pe care le conduceau autovehicule au fost înregistrate de aparatele radar cu viteze mai mari decât limitele maxime admise.

Cu cea mai mare viteză în localitate – 115 km/h – a fost înregistrat de aparatul radar, autovehiculul unui tânăr de 22 de ani, din Buzău, ce rula pe DN2E85, în localitatea Costești.

Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă, celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice, dar şi pentru alte abateri în trafic.

ImagineImagineImagineImagine

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentVideo: Percheziţii şi controale în judeţul Buzău pe linia operaţiunilor cu articole pirotehnice
Articolul următorReținut pentru cumul de infracțiuni