În perioada 8 – 14 mai a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost angrenaţi într-o acţiune ce a vizat prevenirea accidentelor de circulaţie în care ar putea fi implicate autovehicule destinate transportului rutier public de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone şi autovehicule destinate transportului public de persoane, cu capacitate de transport mai mare de 8+1 locuri.

Poliţiştii au efectuat verificări şi cu privire la respectarea legalităţii transportului public de marfă şi persoane, în vederea depistării efectuării altor curse decât cele permise de licenţa de traseu, efectuarea în mod ilegal a unor curse regulate sub „masca” unor curse ocazionale speciale, nerespectarea prevederilor graficelor de circulaţie sau a timpilor de odihnă.

În total, au fost controlate 336 de autovehicule (256 efectuau transport public de marfă şi 110 transport public de persoane), şi au fost aplicate 304 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 257 pentru nereguli constatate în domeniul transportului public de mărfuri şi 47 pentru nereguli comise de către cei care efectuau transport public de persoane.

Printre cei sancţionaţi de către polițiștii rutieri, s-au numărat şi doi şoferi, cu vârstele de 44 și 28 de ani, care efectuau curse de transport de marfă pe DN2E85. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat consumul de alcool, aşa că ambii şoferi s-au ales, pe lângă sancţiunea contravenţională aplicată, și cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

Alți doi șoferi, din categoria celor care săvârşit abateri prevăzute O.G.37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora,  au fost sancţionaţi contravenţional pentru că nu au utilizat aparatul tahograf sau pentru că au intervenit asupra înregistrărilor acestuia.

Acţiunea s-a desfăşurat în conformitate cu planul de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL) pentru anul 2023.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentJaf din bugetul Ministerului Sportului
Articolul următorMinor de 13 ani bănuit că a furat o mașină dintr-o curte și apoi a abandonat-o la câteva străzi distanță