Astăzi, în jurul orei 11.15, a avut loc un accident rutier pe strada Nicolae Titulescu din municipiul Buzău, în urma căruia un pieton a fost accidentat

Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Transilvaniei către Nicolae Bălcescu, de către o șoferiță în vârstă de 30 de ani, din Săpoca, a surprins și accidentat o femeie pieton, în vârstă de 88 de ani, din municipiul Buzău, care s-ar fi angajat în traversarea drumului.

Accidentul s-a soldat cu rănirea pietonului, acesta fiind preluat de ambulanță pentru îngrijiri medicale și transportat la spital.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentMoșii de vară. Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sâmbăta Morților
Articolul următorAcțiuni preventive desfășurate astăzi de polițiștii buzoieni