Miercuri după amiază, pe DN2E85, în localitatea Costești din județul Buzău a avut loc un accident rutier în urma căruia o persoană a fost preluată de ambulanță pentru îngrijiri medicale.

Din primele date de la fața locului s-a stabilit faptul că este vorba despre o coliziune între 3 autoturisme conduse pe direcția București către Buzău, de către șoferi cu vârstele cuprinse între 21 și 85 de ani.

Accidentul s-a soldat cu rănirea pasagerei șoferului de 85 de ani, o femeie de 84 de ani, din Râmnicu Sărat, care a fost preluată de ambulanță pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Traficul s-a desfășurat dirijat pe durata cercetărilor la fața locului.

Vinovatul de producerea accidentului se va stabili la finalizarea cercetărilor din cadrul dosarului penal întocmit în această cauză. 

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPrevenția rutieră salvează vieți!
Articolul următorFoto: Accident cu patru victime pe DC 142, la ieșire din Udati Manzu  spre Albesti