Un bărbat în vârstă de 50 de ani și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de un autoturism pe DN 2C

Un bărbat în vârstă de 50 de ani și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de un autoturism pe DN 2C, la intrarea în localitatea Padina.

Accidentul s-a produs în această seară, în jurul orei 20:30. Victima,  se deplasa cu bicicleta dinspre Căldărăși înspre Padina în momentul în care a fost acroșat de un autoturism Ford Focus condus de un tânăr de 25 de ani, din Călărași.

Biciclistul nu avea asupra sa elemente reflectorizante, șoferului fiindu-i aproape imposibil să îl zărească. Impactul puternic i-a fost fatal, victima decedând în ambulanță, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viața.

Soferul nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările

Articolul precedentCuremur în a doua zi de Crăciun. S-a simțit în județul Buzău
Articolul următorBilanț al minivacanței de Crăciun: permise suspendate și șoferi băuți