Vineri după amiaza,  pe DN 2, în localitatea Cilibia, în urma căruia două persoane au decedat și alte trei au fost rănite. 

Din primele date de la fața locului a reieșit că în timp ce se deplasa pe DN2B dinspre Brăila către Buzău o șoferiță în vârstă de 65 de ani, din Nehoiu a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus la volanului căruia se afla un conducător auto de 46 din, Brăila. 

Accidentul s-a soldat cu decesul șoferiței și a șoferului, dar și cu rănirea pasagerilor din mașina bărbatului, 3 persoane cu vârstele cuprinse  între 18 și 42 de ani, toți din Brăila. Aceștia au fost preluați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. 

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Articolul precedentCe pregătește Guvernul – Concedieri, taxe mai mari și reduceri – Urmează două ordonanțe ale austerității
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET