Accident cu două victime pe DN2E85, după o coliziune între un autoturism și două autoutilitare

Accident cu două victime pe DN2E85, după o coliziune între un autoturism și două autoutilitare
Cele două persoane s-ar fi aflat pe partea carosabilă, între cele două autoutilitare
Accident cu două persoane rănite, astăzi dimineață, pe DN2E85, în localitatea Căldărușanca.
Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între autoturismul condus, pe direcția București către Buzău, de către o șoferiță în vârstă de 40 de ani, din București și alte două autoutilitare aflate pe partea carosabilă, înaintea mașinii sale, pe același sens de mers.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a două persoane care s-ar fi aflat pe partea carosabilă, între cele două autoutilitare, doi bărbați în vârstă de 29 de ani, ambii din București.
Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 20:09 - Donald Trump revine cu ultimatumul dat Iranului: 48 de ore pentru un acord sau „vom dezlănțui iadul”
- 20:04 - Scumpiri în lanț: Metrorex ar putea majora din nou tarifele
- 20:01 - Ilie Bolojan, noi explicații despre criza carburanților.
- 16:37 - Risc ridicat de avalanșă în masivele montane, la 1.800 de metri altitudine
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











