Marți 16 august, în jurul orei 10.00, pe DN2E85, în Poșta Câlnău, a avut loc un accident rutier. A fost vorba despre o coliziune între două autovehicule, iar 6 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între două autovehicule ce se deplasau pe direcția Buzău către Vrancea, la volanul cărora se aflau un conducător auto de 42 de ani, din Puiești și unul în vârstă de 46 de ani, Poșta Câlnău.
Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi șoferi și a patru pasageri din mașina conducătorului auto din Puiești, o femeie în vârstă de 35 de ani și trei copii cu vârste cuprinse între 1 an și 14 ani. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Sursa: Realitatea de Buzau