Sâmbătă seara, pe DN10, în localitatea Nehoiu,  a avut loc un accident rutier în urma căruia trei tineri au ajuns la spital, iar două autoturisme au fost grav avariate. .

”Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între 2 autoturisme, unul condus pe direcția Buzău către Brașov de către un șofer în vârstă de 24 de ani și mașina care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un șofer în vârstă de 23 de ani. Ambii șoferi sunt din localitatea buzoiană Gura Teghii.

Accidentul s-a soldat cu rănirea ambilor șoferi și a unei pasagere din autoturismul care se deplasa pe direcția Buzău către Brașov, o tânără în vârstă de 20 de ani.

Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul” a transmis IPJ Buzău.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBuzăul a câștigat derby-ul Gloriilor de la Bistrița
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 5 februarie 2022