Astăzi, în jurul orei 14.45, pe DN2E85, pe sensul de mers dinspre Râmnicu Sărat către Buzău, în localitatea Potârnichești, a avut loc un accident rutier cu un singur autovehicul implicat și trei persoane rănite.

Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Râmnicu Sărat către Buzău, de către un șofer bucureștean, în vârstă de 63 de ani, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un podeț. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului și a două pasagere din mașina acestuia, în vârstă de 59, respectiv 39 de ani, ambele din București.

„Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.” transmite IPJ Buzău.

Imagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCentralele de apartament vor fi INTERZISE! Ce se întâmplă cu cei care au deja acest sistem de încălzire – Anunțul ministrului Mediului
Articolul următorHC Buzău a încheiat anul 2021 cu o înfrângere pe teren propriu în fața celor de la Dobrogea Sud Constanța