În ziua de 03 aprilie a.c., în urma sesizării unui reprezentant silvic, poliţişti din cadrul Secției de poliție rurală Pârscov, au identificat principalul bănuit în cazul unei infracțiuni silvice. Este vorba despre un bărbat de 41 de ani, din comuna Pârscov.

Bărbatul ar fi tăiat recent arborii dintr-o zonă împădurită situată în extravilanul localității Curcănești, din Pârscov.

În cadrul cercetărilor, polițiștii au descoperit 6 cioate de arbori specia molid, având diametrele la cioată cuprinse între 20 și 28 cm. Cinci dintre aceste prezentau amprenta dispozitivului de marcare. Arborii fuseseră marcaţi de către specialiştii silvici, în vederea exploatării, dar bărbatul a fost mai rapid decât pădurarii.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tăiere ilegală și furt de arbori, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 46/2008 Codul silvic. Poliţiştii continuă cercetările.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentSorin Cîmpeanu: „Am creat cadrul legal pentru ca grădinițele să poată organiza activități cu copiii și în perioada vacanței”
Articolul următorAcţiuni ale poliţişilor buzoieni pe linia prevenirii şi combaterii încălcării regimului legal de viteză