A sunat la 112 pentru a verifica în cât timp se intervine. Avalanșă de apeluri false

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău face apel la comunitate ca urmare a faptului că, în ultima perioadă de timp, se înregistrează o creștere îngrijorătoare a apelurilor false la 112.

 În ultima perioadă de timp, s-a constatat atât la nivelul judeţului Buzău, cât şi la nivelul întregii ţări, că ne confruntăm cu foarte multe apeluri false, în care se reclamă nefondat, răpirea unor persoane, lipsirea de libertate / sechestrarea.

Astfel, în ziua de 5 august a.c., un tânăr buzoian de 21 de ani a sesizat că soţia sa, în vârstă de 19 ani a fost răpită de pe stradă, din dreptul locuinţei şi a fost forţată să se urce într-un autoturism. În urma sesizării au fost demarate de urgenţă verificări pentru clarificarea situaţiei, în activitate fiind angrenaţi peste 60 de poliţişti şi 30 de autovehicule. Autoturismul invocat de apelant a fost dat în atenţie inclusiv la nivel naţional. La scurt timp, tânăra în legătură cu care s-a sesizat răpirea a fost găsită, aceasta infirmând totodată cele sesizate de soţul său. Bărbatul de 21 de ani a fost sancţionat contravenţional conform O.U.G. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

O altă situaţie a fost în ziua de 08 august a.c., când un bărbat râmnicean de 48 de ani a sesizat prin apel 112 că este sechestrat. Şi în acest caz poliţiştii s-au mobilizat de îndată pentru intervenţie, însă, în urma verificărilor, apelantul a fost găsit la domiciliu şi a menţionat că a apelat numărul unic de urgenţă doar pentru a cronometra în cât timp este găsit. Râmniceanul a fost sancţionat contravenţional conform actului normativ menţionat mai sus.

Cele două cazuri prezentate sunt cu titlu exemplificativ, nefiind singulare. De la începutul anului până în prezent la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost înregistrate peste 380 de apeluri nefondate, urmare cărora s-au aplicat 304 sancţiuni, cu precizarea că numărul lunar a unor astfel de sesizări s-a mărit în ultimele luni.

În acest context subliniem că problema apelurilor false la 112 nu este numai una instituțională, ci a tuturor celor care au, la un moment dat, nevoie de ajutor.

Să nu uităm că efectivele de polițiști angrenate în căutarea unor prezumtive victime sunt aceleași care trebuie să intervină la urgențe reale.

În încheiere, poliţiştii buzoieni fac APEL pentru APELUL 112

NU UITAŢI:

APELUL 112 rămâne în continuare APEL UNIC DE URGENŢĂ, şi pentru dumneavoastră ca CETĂŢENI, şi pentru noi în calitate de POLIŢIŞTI!!!

Articolul precedentTată și fiică, morți în accidentul de la Mihăilești
Articolul următorPrefectura Buzău are conturile blocate !