Fratricid recunoscut de făptaş, sătul să mai îndure mirosul cadavrului pe care îl ţinea în casă

O crimă săvârşită cu mai bine de o săptămână în urmă a fost recunoscută de autorul ei, sătul să mai suporte mirosul cadavrului pe care îl ţinea într-una dintre încăperile casei. Ucigaşul este este un bărbat de 45 de ani, din Scutelnici, iar victima este fratele său mai mic.

Cazul de fratricid s-a consumat chiar în primele zile ale anului, în satul Arcanu din comuna buzoiană Scutelnici.  Autorul omorului este Florin Popa, un bărbat necăsătorit şi fără ocupaţie, care îşi petrecuse viaţa mai mult în puşcărie. Acesta locuia alături de fratele său, Paul Popa, în casa părintească din satul Arcanu. Cei doi fraţi erau cunoscuţi în tot satul ca fiind mari consumatori de alcool.

În ziua în care ar fi avut loc omorul, cei doi fraţi ar fi băut peste măsură şi s-au luat la ceartă. În timpul conflictului, fratele mai mare şi-a înjunghiat ruda iar aceasta a murit.

Autorul crimei nu a mers la Poliţie să-şi recunoască fapta ci ar fi locuit mai multe zile cu cadavrul în casă.   Joi, poliţiştii au aflat de isprava individului. Mirosul insuportabil l-ar fi determinat pe criminal să îşi mărturisească fapta. În urma cercetărilor, oamenii legii au găsit cadavrul pe un pat din locuinţa comună.

Cadavrul prezintă semne specifice din care reiese că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile.  Autorul crimei se află în custodia poliţiştilor şi procurorilor, care îl vor reţine în orele următoare şi-l vor propune apoi instanţei pentru arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Articolul precedentDouă cutremure s-au produs în noaptea de joi spre vineri la interval de trei minute
Articolul următorGloria și-a pierdut golgeterul. Vali Alexandru a semnat cu Rapid