Pele a murit la vârsta de 82 de ani! Brazilianul se lupta de mai mult timp cu cancerul. Pele a câștigat trei Cupe Mondiale și a devenit una dintre cele mai importante personalități sportive ale secolului trecut. S-a stins din viața la 82 de ani.

 

Pele este considerat de mulți specialiști cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor. Născut pe 23 octombrie 1940, legendarul brazilian a debutat la profesioniști la vârsta de 15 ani, în tricoul lui Santos, și, la 16 ani făcea parte deja din echipa națională a Braziliei. A câștigat 21 de trofee cu Santos și este în continuare singurul jucător cu trei Cupe Mondiale în palmares (1958, 1962, 1970).

După ce s-a retras din activitate, Pele a fost ambasador UNICEF, a fost imaginea unora dintre cele mai mari branduri din lume și a jucat în câteva filme, poate cel mai cunoscut fiind chiar cel despre viața sa, din 2016.

Articolul precedentAparatele radar amplasate pe drumurile din judeţul Buzău au înregistrat 19 autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise
Articolul următorPoliţiştii buzoieni desfăşoară, în sistem integrat alături de celelalte structuri ale MAI, acţiuni pentru menţinerea climatului de siguranţă publică şi în noaptea dintre ani