Luni, 8 iunie, au început înscrierile online la grădiniță a copiilor care nu au frecventat până acum acest tip de învățământ.

Potrivit programului publicat de Ministerul Educației și Cercetării, în vederea cuprinderii în învățământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani, înscrierile se vor desfășura în două etape: 8 iunie – 3 iulie și 20 iulie – 10 august. Cazurile care nu au fost clarificate în cele două etape de înscrieri se pot rezolva în perioada 11 – 31 august.

Pentru înscriere, părinții pot comunica unității de învățământ prin poștă electronică, telefonic sau fax, datele necesare pentru a fi introduse în aplicația specifică din Modulul SIIIR – Înscriere la grădiniță 2020-2021.

În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

Articolul precedentS-a schimbat din nou directorul la CJAS Buzău. Este al patrulea în 2 luni
Articolul următorAda Moldovan, cel mai recent transfer al Gloriei