Joi, 2 decembrie, polițiști din cadrul Postului de poliție rurală Zărnești au fost sesizați de către un bărbat de 46 de ani, din Zărnești, despre faptul că o persoană i-a sustras bicicleta aflată neasigurată în curtea imobilului în care domiciliză.

În urma colaborării cu polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău, a fost depistat principalul bănuit, un tânăr de 21 de ani, cu domiciliul în Poșta Câlnău, în timp ce încerca să valorifice bunul, în municipiul Buzău.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în noaptea de 29/30 noiembrie a.c., bănuitul, profitând de faptul că bicicleta a fost lăsată nesupravegheată  în curtea unui imobil, ar fi sustras bunul.

Bicicleta, evaluată la 3000 de lei, a fost recuperată şi predată părţii vătămate.

A fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, iar cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuitului.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentNereguli silvice sancționate de polițiști
Articolul următorUn salvator are nevoie de ajutor pentru copilul sau