Marți după amiază, în Sala Sporturilor Romeo Iamandi, s-a disputat meciul din etapa a șaptea a Ligii 1 de Futsal. Clubul Sportiv Luceafărul Buzău a întâlnit ambițioasa echipă a Clubului Sportiv Local Sportul Ciorăști, pe care a învins-o cu scorul de 2-1. 

Buzoienii au deschis scorul în minutul 11 prin Gabriel Bobe, iar oaspeții au reușit egalarea în minutul 13. Însă, spre finalul primei reprize, George David a marcat al doilea gol pentru buzoieni și a stabilit scorul final al meciului: 2 – 1 pentru Clubul Sportiv Luceafărul Buzău.

Gazdele nu vor putea conta pentru această partidă pe câțiva jucători de bază, printre care Dospinescu, Călugăreanu și Toma Vincene. Staff-ul tehnic al formației Sportul Ciorăști s-a întărit înaintea meciului de la Buzău prin cooptarea lui Marius Cozma, 48 de ani, fost antrenor la CS United, CSM Focșani și Futsal Poli Iași. Tehnicianul este cel care practic a pus bazele grupării gălățene, reprezentanta futsalului românesc în ultimele două sezoane ale UEFA Futsal Champions League. Marius Cozma a promovat cu United Galați în Liga a II-a și, ulterior, în Liga I. CSM Focșani a ajuns în Liga I tot cu Marius Cozma pe bancă.

După partida de marți, Clubul Sportiv Luceafărul Buzău ocupă poziția a cincea în clasamentul general, cu un total de 6 puncte. Următorul meci al echipei buzoiene, din etapa a opta, se va juca pe data de 2 noiembrie, tot pe teren propriu, împotriva celor de la CSF CFR 1933 Timișoara, ocupanta locului 4, cu 9 puncte.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentAu fost confiscate două autoutilitare, care transportau deșeuri de construcții
Articolul următorFost director al DJFP Buzău răpus de COVID