În data de 1 martie a.c.,, polițiști din cadrul Compartimentului de Analiza şi Prevenirea Criminalităţii au organizat şi desfăşurat, împreună cu reprezentanţi ai Serviciului de Probaţiune Buzău, o activitate de prevenire în cadrul proiectului “În siguranţă la volan, stop accidentelor!”.
Activitatea are ca scop reintegrarea persoanelor care au comis infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi faţă de care instanţa a dispus, fie măsura amânării aplicării pedepsei, fie suspendarea executării pedepsei.
Polițiștii le-au prezentat beneficiarilor aspecte ce ţin de comportamentul neadecvat la volan – cauze şi consecinţe, pe care le-au și dezbătut. Obiectivele sesiunii au constat în conştientizarea cauzelor şi a riscurilor asociate comportamentului neadecvat la volan, conștientizarea etapelor luării unei decizii ce ne poate plasa în sfera infracţională, stările și acțiunile premergătoare comiterii infracțiunii.
Prin dezbateri s-a dorit dezvoltarea responsabilităţii faţă de propria viaţă şi sănătate, precum şi pentru viaţa/sănătatea celor din jur şi siguranţa rutieră a comunităţii.
La activitate au participat 17 persoane aflate în evidenţa Serviciului de Probaţiune.
Sursa: Realitatea de Buzau