Curtea de Apel Ploieşti a amânat, marţi, pronunţarea în dosarul femeii care, în luna august 2020, a lovit intenţionat cu maşina un poliţist pe motocicletă care o urmărea, incidentul având loc la ieşirea din municipiul Buzău spre Ploieşti, anunță Agerpres.
Conform portalului instanţelor de judecată, la termenul de marţi, Curtea de Apel Ploiești a stabilit ca deliberarea, redactarea şi pronunţarea să aibă loc la data de 7 martie, dosarul aflându-se în faza de apel.
Pe fond, șoferița a fost condamnată de Tribunalul Buzău la 9 ani şi 10 luni de închisoare pentru ultraj calificat şi distrugere, fapte comise în data de 19 august 2020.
De asemenea, instanţa a dispus luarea faţă de inculpată a măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
Prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Buzău, femeia era obligată să plătească părţii civile IPJ Buzău suma de 83807,78 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale, iar părţii civile, poliţistul pe care l-a lovit, suma de 200.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale.
Sursa: Realitatea de Buzau