FC Buzău a învins-o pe Politehnica Iași cu scorul de 4-1 (1-0), miercuri, 16 februarie, de la ora 12.00, într-un meci amical disputat pe stadionul Gloria din Buzău. Pentru echipa lui Cristian Pustai au marcat prin Serges Ekollo (minutul 7), Cristian Ciobanu (61), Alin Manea (65) și Dorin Burlacu (77), în timp ce golul formației ieșene a fost marcat de Christ Kouadio (56).
În minutul 7, FC Buzău a marcat prin Ekollo, în urma unei faze suspecte de offside la care ieșenii au protestat îndelung. După un corner executat de Pațurcă de pe partea stângă a direcției de atac a gazdelor, ieșenii au respins până la același jucător, acesta a recentrat în careu, de unde Ciobanu a trimis balonul în transversală. Mingea a ajuns din bară la Ekollo, care a înscris din apropiere.
Înainte ca Ekollo să înscrie, asistentul Mihaela Gomoescu Țepușă a semnalizat offside la Pațurcă, însă arbitrul de centru Adrian Frățilă a trecut peste asistent și a validat golul. Decizia, una corectă, l-a enervat pe antrenorul Coastel Enache, care a fost eliminat pentru proteste, acesta având intenția la un moment dat să-și scoată echipa de pe teren.
Poli Iași a restabilit egalitatea în minutul 56 prin fundașul dreapta Kouadio, a cărui centrare de pe partea dreaptă l-a surprins pe portarul Stoian, balonul ducându-se sub transversală, la colțul lung.
Buzoienii au revenit la cârma jocului și s-au desprins. Ciobanu l-a învins pe Axinte cu un șut frumos, de la marginea careului, la colțul ascurt, în minutul 61, iar peste patru minute Manea a înscris cu un șut la vinclu, de la 11 metri, după o pasă primită de la Chică Roșă. FC Buzău a majorat diferența în minutul 77, prin Burlacu, unul dintre nou-veniții din această iarnă, care a marcat cu un șut de la marginea careului. Keita putea face 5-1 pe final de meci, când a trimis mult peste poartă din 2 metri. De cealaltă parte, Poli a avut o bară prin Muratovic, în minutul 80.
FC Buzău: Relu Stoian – Radu Zamfir, Daniel Vîrtej, Kamil Wiktorski, Robert Sălceanu, Paul Paţurcă, Alin Cârstocea, Alexandru Munteanu, Cristian Ciobanu, Malolo Ekollo, Adi Chică-Roşă. În repriza secundă au mai intrat: Cristian Avram – Ciprian Petre, Pablo Gaitan, Dorin Burlacu, Alin Manea, Tudor Oltean, Bogdan Oteliţă, Modibo Keita, Mihai Neicuţescu, Dieudonne Kanda, Efros Ştefan. Antrenor: Cristian Pustai.
Sâmbătă, tot în Crâng, în ultimul amical al iernii, FC Buzău o va întâlni pe Oțelul Galați
Foto: FC Buzău
Sursa: Realitatea de Buzau