În ziua de 23 iunie a.c., în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Secției de poliție rurală Cislău, au fost identificați principalii bănuiți în cazul unui furt dintr-o societate comercială. Astfel, în ziua sesizării, poliţiştii au depistat principalii bănuiții – doi tineri în vârstă de 17 și 18 de ani, ambii din județul Prahova.

Fapta a fost sesizată de persoana vătămată, un bărbat de  64 de ani, din Cătina. Din cercetări a reieşit că bănuiții ar fi intrat prin efracție într-o societate comercială de pe raza localității Cătina și ar fi sustras produse nealimentare și bani. Prejudiciul, estimat la valoarea de 600 de lei, a fost recuperat şi predat persoanei vătămate.        

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Față de cei doi tineri a fost luată măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPolițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii și Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități preventive
Articolul următorCulisele statului paralel | Cum erau spionați sportivii români de Securitate – Cine turna. ”Problema SPORTUL”, un dosar de 7.000 de pagini