Un bărbat de 43 de ani, din Balta Albă, a sustras mai multe obiecte de valoare dintr-o casă despre care avea informaţii că nu este locuită în perioada sărbătorilor. Hoţul a îngropat în grădină bunurile furate, printre care era şi un televizor LED.

Poliţişti din Secţia de poliţie rurală Râmnicelu şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat, luni dimineaţă, o percheziţie la locuinţa bărbatului bănuit de furt.

Fapta a fost sesizată poliţiei în data de 06 ianuarie a.c., de către o femeie în vârstă de 70 de ani care avea grijă de locuinţă, proprietara fiind plecată. Din verificări s-a stabilit faptul că bănuitul, un bărbat în vârstă de 43 de ani, în perioada 24 decembrie 2020 – 06 ianuarie 2021 ar fi pătruns într-o locuinţă din localitatea de domiciliu prin forţarea sistemului de închidere şi ar fi sustras mai multe bunuri„, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Buzău.

Proprietarul casei vizitate de hoţ a aproximat prejudiciul la 7.000 de lei. Este vorba de bijuterii din aur, un laptop şi electrocasnice.

Suspectul de furt a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat parchetului, cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentAccident cu două persoane rănite pe DN2 E85
Articolul următorKlaus Iohannis: ”Vaccinarea în masă reprezintă singura soluție pentru a ne întoarce cât mai rapid la normalitate. Virusul se răspândește în continuare”