La Buzău, 45 % dintre candidați au obținut medii peste 7, la Titularizare

Rezultate bune, pentru profesorii buzoieni care au sustin examenul de titularizare. Aproape jumatate au obtinut note peste 7, performanta care, teoretic, le asigura aspirantilor loc in invatamantul buzoian. La polul opus, au fost si dascali care au fost notati cu 1.

Din cei 322 de candidați înscriși  la concursul pentru ocuparea posturilor in învățămîntul preuniversitar buzoian, 145 au obținut calificative peste 7, devenind titularizabili. Asta în timp ce 85 % dintre aspiranți au obținut medii peste 5, calificativ ce conferă dascălilor statutul de suplinitor. Niciun profesor buzoian nu a reușit să obțină media 10, în schimb au fost 19 dascăli care au obținut calificative între 9 și 9.99.

Pentru dascălii buzoieni, urmează repartizarea pe locurile vacante. Vor exista, însă, situații în care cei  care au obținut calitatea de titularizabil vor fi departajați în funcție de media obținută. La învățători, de exemplu, 28 de candidați au obținut medii peste 7, în timp ce la nivel de județ sunt doar șase locuri libere.

La Buzău, peste 50 de candidaţi au ales să se retragă din săli în momentul în care au văzut subiectele. Anul acesta, examenul de titularizare a fost lipsit de incidente, nefiind înregistrată vreo tentativă de fraudare.

Articolul precedentFestivalul Zilele Monteoru, la a IX-a ediţie. Surprize de proporţii, pregătite buzoienilor
Articolul următorAccident grav, pe DN2E85 ! Trei victime, dintre care doi copii