Israel a lansat luni ceremoniile de comemorare a unui an de la atacul terorist din 7 octombrie 2023, orchestrat de gruparea islamistă Hamas, un atac care a provocat cel mai sângeros masacru din istoria țării și a declanșat conflictul actual din Fâșia Gaza. Ceremonia principală a avut loc la Re’im, locul unde s-a desfășurat festivalul de muzică Nova, unde peste 370 de oameni au fost uciși, relatează Reuters.

La ora 06:29, ora exactă a începutului atacului, s-a ținut un minut de reculegere, în timp ce sunetele muzicii din acea zi au fost redate pentru a aminti de tragicul eveniment. Mulțimea prezentă, formată în mare parte din rude ale victimelor, a adus un omagiu celor pierduți, mulți dintre ei plângând și purtând imagini ale celor dragi pe haine.

Președintele israelian Isaac Herzog a participat la ceremonie și s-a întâlnit cu familiile victimelor, iar mai târziu a susținut un discurs. Kaddishul, rugăciunea evreiască pentru morți, a fost rostită de tații care și-au pierdut fiii la festivalul Nova.

Ceremonia a avut loc în contextul continuării războiului din Fâșia Gaza, dar și în Liban, unde Israelul desfășoară o ofensivă împotriva mișcării Hezbollah. Chiar în timpul ceremoniei, Brigăzile Ezzedin al-Qassam, aripa armată a Hamas, au lansat rachete din Gaza spre sudul Israelului.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentCE CONȚINE CONTESTAȚIA DEPUSĂ LA BEC ÎMPOTRIVA CANDIDATURII DIANEI ȘOȘOACĂ LA PREZIDENȚIALE
Articolul următorBUZĂU: INUNDAȚII ÎN URMA PLOILOR DE LUNI DIMINEAȚĂ