Ministerul Mediului a finalizat proiectul prin care va fi realizat Codul Deșeurilor. Bugetul alocat este de 7,6 milioane de lei.
Proiectul destinat reducerii poverii administrative pentru mediul de afaceri în domeniul schimbărilor climatice a ajuns la final, bugetul alocat implementării acestuia fiind de peste 7,6 milioane de lei, a anunțat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
Bugetul total a fost estimat la 7.616.362,69 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă a fost de 6.869.042,92 lei, iar perioada de implementare s-a întins pe 53 de luni.
Evenimentul care a marcat închiderea acestui proiect a avut loc în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2023, la Poiana Braşov – Conferința de închidere a proiectului “Aplicarea sistemului de politici bazate pe dovezi în Ministerul Mediului pentru sistematizarea si simplificarea legislației din domeniul deșeurilor și realizarea unor proceduri simplificate pentru reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri în domeniul schimbărilor climatice” – Sipoca 394.
„Proiectul are o importanţă deosebită, având în vedere rezultatele vizate, respectiv realizarea Codului Deşeurilor şi asigurarea unor proceduri simplificate a legislaţiei din domeniul gestionării deşeurilor şi debirocratizarea, atât din perspectiva funcţionarilor şi specialiştilor din domeniul gestionării deşeurilor şi în cel al schimbărilor climatice, cât şi din cea a agenţilor economici şi cetăţenilor. Acest proiect a beneficiat de sprijinul acordat de Autoritatea de Management POCA prin finanţarea proiectelor care vin sa consolideze capacitatea instituţională a autorităţilor administraţiei publice si de buna colaborare cu Partenerul, respectiv Academia de Studii Economice”, a subliniat secretarul de stat din MMAP, Dan Ştefan Chiru.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt: realizarea unui document de politică publică pentru domeniile deşeuri şi schimbări climatice, realizarea Codului Deşeurilor prin sistematizarea şi simplificarea reglementărilor din acest domeniu şi realizarea unor proceduri simplificate pentru reducerea poverii administrative pentru agenţii economici din domeniul schimbărilor climatice.
În cadrul proiectului au fost realizate următoarele activităţi:
– realizarea unei analize a legislaţiei din domeniul gestionării deşeurilor şi a schimbărilor;
– analiza mecanismelor utilizate la nivelul MMAP în ceea ce priveşte mandatele, rolurile si competenţele, atât la nivelul aceluiaşi palier administrativ, cât şi între paliere administrative în ceea ce priveşte activitatea ministerului în domeniul mediului (deşeurilor şi schimbărilor climatice), prin implicarea experţilor din partea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi din partea partenerului, Academia de Studii Economice;
– elaborarea si aprobarea unei politici publice în domeniul mediului (deşeuri şi schimbări climatice).
Ministerul Mediului mai precizează că, prin implementarea proiectului, se doreşte aplicarea sistemului de politici bazate pe dovezi în MMAP prin realizarea Codului Deşeurilor, prin sistematizarea şi simplificarea amplelor reglementări din domeniul deşeurilor şi asigurarea unor proceduri simplificate pentru reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri în domeniul schimbărilor climatice.
La evenimentul de la Poiana Brașov au participat Dan Ștefan Chiru, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, echipa de implementare a proiectului, precum și reprezentanți ai Partenerului, respectiv Academia de Studii Economice din București.