În noaptea de 26/27 mai a.c., în intervalul orar 23.00 – 03.00, poliţişti de ordine publică, împreună cu jandarmi, au desfăşurat mai multe acţiuni şi controale la agenţi economici de pe raza judeţului, pentru a verifica modul de efectuare a serviciului de către personalul de pază din obiectivele asigurate cu pază fizică şi pentru prevenirea unor evenimente negative.
Poliţiştii au avut în vedere modul în care sunt respectate prevederile legale privind organizarea pazei, paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Astfel, poliţiştii au verificat peste 60 de obiective şi societăţi comerciale din municipiulu Buzău. Totodată, au fost verificaţi şi 88 de agenţi de securitate şi de intervenţie.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Valoare totală a sancţiunilor a fost de peste 8.000 de lei.
În timpul acțiunii, polițiștii au depistat un agent de pază care dormea în timpul serviciului, iar un altul efectua serviciul de pază fără mijloacele din dotare specifice.
În cazul unei societăți comerciale s-a constat faptul că serviciile de pază sunt organizate fără a deține aviz de la poliție.
Sursa: Realitatea de Buzau