În noaptea de 2 spre 3 februarie a.c., în intervalul orar 23.00 – 03.00, a fost organizată la nivelul municipiului Buzău o acţiune pentru verificarea modului în care agenţii de pază se conformează obligaţiilor ce le revin în baza fişei postului.
Poliţiştii au efectuat controale la 23 de obiective, ocazie cu care au fost verificaţi 28 de agenţi de pază, fiind aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice în valoare totală de 16.000 de lei.
În urma controlului efectuat la o sală de jocuri, poliţiştii au constatat că aceasta are organizata paza obiectivului, fără a avea planul de pază sau actul adiţional avizat de poliţie. Poliţiştii au aplicat, în acest caz, sancţiuni contravenţionale conform Legii 333/2003, în valoare totală de 4000 de lei.
Sursa: Realitatea de Buzau