În data de 24 noiembrie a.c., poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de coştientizare a participanţilor la trafic asupra importanţei respectării normelor rutiere.

Aparatele radar au înregistrat 14 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 12 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile,  respectiv 120 de zile. Cu cea mai mare viteză – 152 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui bărbat de 42 de ani, din Smeeni, ce rula pe DN2E85, în afara localității Cioranca. Cu cea mai mare viteză pe timp de noapte – 124 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui tânăr de 24 de ani, din Teleorman, ce rula pe DN2E85, în localitatea Poșta Câlnău.

Totodată, polițiștii au desfășurat o acțiune pentru prevenirea şi combaterea nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere şi indisciplina pietonală.

În timpul acțiunii au fost consiliați 20 de pietoni care și-au pus viața în pericol prin nerespectarea regulilor de criculație și au fost reținute 6 permise de conducere pentru neacordarea priorității de trecere celor care aveau acest drept.

20 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate șoferilor și pasagerilor care nu purtau centura de siguranță.

Sancţiuni au mai fost aplicate celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (10), dar şi pentru alte abateri în trafic (7).

Alte 4 permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare și pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.

Tot ieri, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Polițiștii rutieri atenționează că una dintre soluțiile pentru a reduce numărul de accidente este respectarea limitelor legale de viteza

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentActivități preventive în cadrul campaniei ”Școli fără bullying”
Articolul următorPreședinta Senatului, Alina Gorghiu s-a întâlnit cu tinerii liberali buzoieni, la ”Cafeneaua Liberală”