Gloria Buzău a obținut sâmbătă, 12 noiembrie, a doua victorie în deplasare din acest sezon, de data aceasta pe terenul celor de la Unirea Dej, o echipă aflată și ea în lupta pentru un loc în play-off. Elevii lui Adrian Mihalcea au câștigat cu 3-2 după ce la pauză au avut 2-1.

Meciul a început foarte bine pentru buzoieni, care au deschis scorul în minutul 5. După un corner al buzoienilor, gazdele au respins, mingea a ajuns la Munteanu, care a trimis în spate, aproape de centrul terenului, la Oteliță. Fundașul buzoienilor a trimis apoi o pasă lungă, până în careu, pentru Alexabdru Boiciuc, care a preluat pe piept și a driblat un adversar, apoi a șutat cu stângul de la 10 metri, pe lângă portarul Chindriș, mingea a lovit bara și a intrat în poartă, 0-1. 

În minutul 14 gazdele au restabilit egalarea. Cocian a pătruns în careu pe partea stângă, a driblat un adversar și a șutat la poartă, din unghi, iar portarul Stoian a respins mingea în față, astfel că a ajuns la Adrian Pop, care a șutat în forță de la 10 metri central, cu dreptul, și marcat pentru 1-1. 

În minutul 20 Cocian a șutat de la 22 de metri, pe colțul scurt, dar Stoian a reținut. 

În minutul 26 Gloria Buzău a revenit la conducere pe tabela de marcaj. La un corner de pe partea stângă, executat de Sampaio pe bara a doua, Ariel Lopez a reluat cu capul din 9 metri, mingea a lovit transversala și a revenit în teren, direct la Alexandru Boiciuc, care a trimis capul din 6 metri, în dreapta, 1-2.

La trei minute de la reluare Buzăul s-a distanțat pe tabela de marcaj. Munteanu a trimis o pasă pe culoar pentru Sampaio, acesta a pătruns în dreapta și a șutat în blocaj, mingea i-a revenit și a centrat din cădere în fața careului mic, iar Pablo Gaitan, nemarcat la 7 metri, înscrie pentru 1-3. 

În minutul 70 gazdele au redus din handicap. Roș a centrat cu dreaptul, din colțul din stânga careului, spre poartă, Alex Pop s-a interpus pe direcție, la prima bară, și a deviat cu capul din 6 metri, 1-3, Stoian fiind surprins pe picior greșit după această deviere.

Adrian Mihalcea a început meciul cu formula: Relu Stoian – Bogdan Oteliţă, Kamil Wiktorski, Kristian Marku, Robert Sălceanu, Pablo Gaitan, Ariel Lopez, Valentin Munteanu, Sampaio Eduardo, Andrei Blejdea, Alexandru Boiciuc

După 14 etape, Gloria Buzău este pe locul 5, cu 25 de puncte, iar etapa viitoare va juca pe teren propriu cu Concordia Chiajna, pe 26 noiembrie, până atunci campionatul fiind întrerupt pentru acțiunile echipelor naționale. 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorCe se întâmplă dacă pui o bucată de aluminiu pe degetele de la picioare. Iată ce spun specialiștii!