România trece, cu siguranță, peste cea mai grea perioadă de la sfârșitul regimului comunist. Tulburările geopolitice din jurul nostru, războiul de la granițe și crizele care lovesc în valuri par să nu se mai oprească. Tsunamiul deciziilor nefericite ale guvernaților, sau mai grav, a indeciziilor, se prăvălește peste întregul popor cu o forță de neînchipuit. Experții au avertizat că ne așteaptă o lungă perioadă de instabilitate socială și economică, însă previziunile lor au fost mult depășite de ceea ce trăim astăzi.
Analiștii anunță apocalipsa alimentară peste România. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns prețurile actuale, reprezentanții industrie alimentare spun că prețul pâinii și al uleiului va fi de 4 ori mai mare. Nici mămăligă nu vom mai mânca prea mult, asta pentru că producția de porumb este una sub așteptări din cauza secetei. Și, în timp ce ministrul Agriculturii bate câmpii prin țară, de dragul spectacolului, românii se tem că nu mai au ce pune în farfurii. Dacă acum un an plăteam 80 de bani pentru o pâine de 300 de grame, în decembrie vom da 3 lei. Carnea de porc s-a scumpit de la 13 la 23 de lei pe kilogram, iar uleiul de la aproape 5 lei, a ajuns să coste și 16 lei pe litru. Și vă mai dau un exemplu, ca să înțelegeți amploarea dezastrului: în timp ce crescătorii de animale aruncă laptele pentru că nu au cui să îl vândă, din prea multe motive- mai ales acela că marile lanțuri de supermarketuri nu fac loc producătorilor autohtoni pe raft, un litru a ajuns să coste și 12 lei. Cum a ajuns o țară care poate hrăni 90 de milioane de oameni să riște să moară de foame? Mereu dăm vina pe secetă și pe Dumnezeu. Dar la noi în curte nu ne uităm niciodată. Nu suntem capabili să sprijinim producătorii de hrană ai țării, nu avem centre de colectare, nu avem sisteme de irigații și nici măcar acele subvenții, printre cele mai mici din Europa, nu ajung la ei la timp. Falimentul agricultorilor reprezintă falimentul întregii țări. Mai cumplită e secetă de soluții domnilor, decât cea provocată de vreme.
Mi se pare incredibil cum, cu mii de ani în urmă, civilizațiile antice găseau soluții pentru a avea apă. Acum, în mileniul trei, ne plângem că nu știm să ne udăm culturile. Nu sesizați ironia, dragi si stimați aleși ai patriei? Iar românii își cam pierd răbdare, cu fiecare zi care trece, picăturile amare le umplu paharul. Cheltuielile au crescut simțitor în acest an. În medie, o familie plătește cu 650 de lei mai mult în fiecare lună. Cei mai mulți bani se duc, evident, pe mâncare și facturi. Și vă întreb, stimabililor aflați la cârma țării, cum se poate descurca un bunic singur care trăiește din pensia minimă. Adică aceea de 1.000 de lei. Și acum este vară, dar urmează cea mai grea iarnă, de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Vom ajunge să plătim bani grei pentru „luxul” de a sta pe întuneric, în frig. Asta în timp ce șmecherii din energie își umflă cu două mâini, din pix, buzunarele. Guvernul anunță controale și măsuri ferme împotriva intermediarilor care fac speculă, dar mi-e greu să cred că vor fi găsite soluțiile care să oprească jaful național, care atinge toate domeniile.
Prețul petrolului a scăzut sub nivelul înregistrat înainte de război. Un baril este cotat azi la 92 de dolari. Chiar și așa prețurile la pompă rămân uriașe iar benzina și motorina costă peste șapte lei, deși ar trebui să ajungă sub șase lei, cât era la începutul anului. În continuare plătim bani grei pentru aerul de la pompă, iar guvernanții doar discută și promit. Buzunarele ne sunt pline de promisiunile deșarte ale celor care ar trebui să ne salveze de la dezastru, dar mai rău ne împing în prăpastie. Încerc din răsputeri să găsesc și ceva bun în pleiada de vești venite astăzi, dar îmi răsună în urechi avertismentul sumbru al șefului de la Alro Slatina, cea mai mare fabrică de aluminiu a Europei. Mii de oameni sunt în pericol să își piardă locurile de muncă din cauza prețului uriaș al facturilor la gaz și energie. Acesta le recomanda autorităților să repornească, temporar, centralele de cărbune. În numele schimbării climatice, am pus cruce pe această industrie, în timp ce alte state reiau producția de cărbune sau redeschid centralele nucleare. Strop cu strop, nemulțumirile românilor prind glas și în stradă.
Cu război la granițe, asistăm la a cincea zi de proteste ale polițiștilor, nemulțumiți de lipsurile din sistem și de veniturile mici. Și acesta pare doar începutul revoltelor, pentru că ordonanța care prevedea majorarea salariilor bugetarilor a fost retrasă din dezbaterea publică. Actul normativ a fost rescris, după ce a fost criticat de Consiliul Economic și Social. Mai mult, nici liderii Coaliției nu au fost de acord cu forma actuală a proiectului. Guvernul a revenit cu o nouă formulă de calcul și anunță că angajații de la stat vor primi doar un sfert din cât li s-a promis. Mai grav este că bunicii nu vor primi ceva în plus în acest an, după cum arată situația actuală. Politicienii actuali, aflați într-o lume parcă numai a lor, departe de durerea națiunii nu sunt capabili să priceapă un adevăr fundamental. Românii sunt un popor mult prea răbdător, dar când se termină și ultima picătură de demnitate cu care sunt tratați, răbufnesc. Prea multe umilințe, prea multă durere, prea puține zile senine, în ultimii 30 de ani, pentru un neam ce și-a croit destinul pe sacrificii și pe tăria brațelor eroilor care au apărat fiecare palmă de pământ pe care alții, astăzi, au pus ochii și abia așteaptă să ne-o smulgă, sub pretexte false.
Sunt revoltata de decizie PSD, care trage cu dinții ca UDMR să rămână în guvernare. Asta denota un caracter slab, lașitate, in limita trădării naționale! Românilor le-a ajuns bătaia de joc a UDMR, le-a ajuns cu dorințele lor separatiste, cu școlile și grădinițele lor doar pentru maghiari dar pe teritorii românești, iar ai noștri fără drepturi pe pământ maghiar! Romanii sunt sătui de umilințe și nu vor sa mai stea cu capul plecat la ei in țara sa se simtă musafiri sau sclavi pe pământurile moștenite de drept de la părinți bunici și străbunici. Câte să mai facă UDMR până ce LIDERII ROMÂNIEI să ia măsurile ce se cuvin? Dar nu vreau să închei într-o notă tristă, pentru că emisiunea de aseară m-a încărcat emoțional cum nu s-a întâmplat niciodată. Ați văzut, stimați și iubiți telespectatori, cum Alexandru- tânărul care mai are doar o mână construiește o casă de unul singur. Demnitatea cu care tratează viața și optimismul incurabil în fața problemelor grave cu care se confruntă să ne fie model, nouă, dar mai ales politicienilor. Și am și o veste bună: cazul său va fi preluat de medicul Sorin Băilă, specialist în chirurgie vasculară, care va încerca să îi salveze mâna dreaptă. Împreună, stimați telespectatori, facem România bine.
Am văzut că v-ați supărat tare după ce ați văzut cazul familiilor angajate la Nuclearelectrica, firma statului roman, pe bani grei! Va înțeleg revolta, și eu la rându-mi sunt revoltată de aceasta boala de corupție cronica pe care politicienii se ambiționează sa o lase sa înflorească dar dacă va liniștește, va zic ca in viața nu este cel mai important doar sa obții mai mult, contează și cum obții. Este firesc, natural ca atunci când îți dorești mai mult sa și muncești mai mult, fără pauza, fără odihna pana obții ce ți-ai propus. Altii, încurajați ca se poate in continuare ne fura, păcălesc, gândind mereu la calea scurta sa fuga de munca. Ne înșală azi, ne mint și mâine dar in final se înșală pe ei crunt! Acești păcătoși vor înțelege mai târziu dacă contează sau nu cum ai obținut ce ai obținut. In lumea noastră materială trecătoare nu poți fi bogat decât sărăcind pe altul! In lumea noastră duhovniceasca însă nu poți deveni bogat decât îmbogățind pe altul! Frumoasa pilda! Sa facem măcar un bine in fiecare zi!
Și nu vreau să încep emisiunea de azi fără să menționez un text pe care l-am citit recent și pe care vreau să îl împărtășesc cu dumneavoastră: „se spune că între 15 august, de Sfânta Maria Mare și 8 septembrie- Sfânta Maria Mică, oamenii nu îmbătrânesc, totul este cald și calm, că lucrurile se așază, oamenii au numai gânduri bune și își caută un făgaș nou. Se spune că între 15 august și 8 septembrie, vremurile nu știu încotro să o apuce: spre vară sau spre toamnă, că frunzele îngălbenesc, dar nu cad, că păsările vor să plece, dar încă nu știu dacă spre nord sau spre sud. Se mai spune că râurile nu mai curg și că marea nu are valuri, pentru că timpul stă pe loc și așteaptă. Să folosim cu înțelepciune acest răgaz pentru a vindeca mintea de gânduri întunecate și pentru a ne trăi sufletul cât mai aproape de lumina spiritului”.
