Duminică, 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Costești au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Movila Banului, cu privire la faptul că o persoană i-a sustras bicicleta.

La scurt timp după sesizare, polițiștii au depistat un bărbat de 35 de ani, din Costești, care se deplasa pe o bicicletă ce avea caracteristicile bicicletei sustrase.

Din verificări s-a stabilit faptul că bărbatul de 35 de ani, a profitat de faptul că persoana vătămată a lăsat bicicleta nesupravegheată și neasigurată în curtea unui imobil, din Movila Banului și ar fi sustras-o. Prejudiciul a fost recuperat de polițiști și predat persoanei vătămate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuitului.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentLegile Puterii revin la Realitatea Plus. Debut în forță al Alexandrei Păcuraru
Articolul următor9 şoferi s-au ales cu dosare penale, fiind scoşi din trafic pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier