O tornadă de praf numită şi „diavol de praf” a fost filmată, marţi, pe un câmp din afara localităţii buzoiene Pogoanele. Vârtejul de peste zece metri înălţime s-a format în jurul orei 13.30, aproape de drumul naţional DN 2C Costeşti – Slobozia.
Potrivit martorului care a filmat pâlnia de praf, fenomenul a apărut într-o zonă cu multe turbine eoliene, culoar străbătut de curenţi de aer. Conform martorului care a filmat, palele se roteau, semn că bătea vântul. Vârtejul, care seamănă cu o tornadă, se formează atunci când aerul fierbinte de la nivelul solului se ridică rapid deasupra aerului rece.
În această zonă se produc frecvent furtuni de praf şi resturi aduse de pe câmpurile uscate. Vântul puternic amplifică uscăciunea din zonă, în perioada în care culturile agricole suferă din lipsa precipitaţiilor.
sursa video: facebook/Sursa Alexandru Ștefan Moldoveanu
Sursa: Realitatea de Buzau