Ştefan Petreuş, care alături de fratele său, Ioan Petreuş, a format celebrul duet Fraţii Petreuş din Maramureş, a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 82 de ani, relatează Agerpres.
„Cetera lui Ştefan Petreuş a tăcut pentru totdeauna. Fraţii Petreuş sunt din nou împreună, în ceruri, iar nouă ne-a rămas muzica lor excepţională şi dragostea lor pentru folclorul maramureşean. Frumuseţea cântecului maramureşean a devenit sinonim cu numele lor. Cântecele lor au răsunat în întreaga lume şi sunt parte acum din tezaurul folclorului românesc. Le suntem recunoscători pentru tot ce au făcut pentru folclor şi pentru că au dus muzica noastră în lumea întreagă. Dumnezeu să îl odihnească în pace pe Ştefan Petreuş, alături de fratele său Ion, şi să aibă grijă de sufletele lor. Condoleanţe familiei, prietenilor şi tuturor celor care i-au îndrăgit!”, a scris preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Ionel Bogdan, pe Facebook.
De asemenea, biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului a transmis public un mesaj de condoleanţe familiei Petreuş.
„Fraţii Petreuş rămân un simbol şi un stâlp neclintit şi unic al folclorului românesc. Fraţii Petreuş însemnează ‘internaţionalizarea folclorului maramureşean autentic’; datorită lor, Maramureşul a crescut în prestigiu şi a fost cunoscut în lume”, aminteşte mesajul episcopiei.
Fratele acestuia, Ioan Petreuș, a murit pe 22 iunie 2002.
sursa foto: 2mnews.ro
Sursa: Libertatea Zilei