Inspectoratul de Poliție Județean Buzău a suplimentat numărul poliţiştilor aflați în stradă, în perioada minivacanței, pentru prevenirea evenimentelor grave și pentru asigurarea unei riposte imediate în cazul oricărei situații de natură a afecta climatul de ordine și siguranță publică.
În minivacanță, polițiștii au intervenit la 152 sesizări ale cetățenilor, majoritatea primite prin SNUAU 112, fără a fi înregistrate evenimente deosebite, de natură a tulbura liniștea publică.
Au demarat cercetări în cazul a 75 de infracțiuni, dintre care 28 constatate în flagrant delict.
Ca și abateri contravenționale, polițiștii au constatat peste 950 de situații de nerespectare a normelor legislative în vigoare și au luat masuri sancționatorii.
91 de permise de conducere au fost reținute în vederea suspendării, iar 10 certificate de înmatriculare au fost retrase.
Chiar dacă minivacanța s-a încheiat polițiștii vor continua să acționeze pentru protejarea comunității și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.
Polițiștii fac apel la responsabilitatea tuturor participanților la trafic, pietoni, utilizatori ai vehiculelor cu două roți, șoferi, să respecte cu strictețe prevederile rutiere opozabile categoriei din care fac parte, pentru a nu se expune niciunui risc și pentru a contribui, astfel, la siguranța circulației pe drumurile publice.
Sursa: Realitatea de Buzau