Contractul pentru construcţia primilor 28,35 kilometri ai Autostrăzii A7 (Autostrada Moldovei) a fost semnat marţi cu Asocierea SC Coni SRL (lider de asociere) – Trace Group Hold PLC, informează Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Valoarea contractului este de 1,25 miliarde de lei, fără TVA. Constructorul va executa lucrări pe Lotul 2 Mizil – Pietroasele al Autostrăzii Ploieşti – Buzău.
Durata de execuţie a contractului este de 20 de luni iar perioada de garanţie a lucrărilor este de 10 ani. Lungimea acestui lot de autostradă este de 28,35 km şi include construcţia a 20 poduri.
Sursa: Realitatea de Buzau