Tot mai puțini buzoieni sunt în regim de izolare la domiciliu. În schimb, crește numărul celor aflați în carantină

Astăzi, 15 aprilie, conform datelor furnizate de Instituția Prefectului, situația epidemiologică la nivelul județului Buzău se prezintă astfel:

  • 519 de persoane se află în carantină;
  • 367 de persoane sunt izolate la domiciliu;
  • număr de cazuri confirmate, la nivelul județului Buzău: 14.
  • În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Buzău au fost angrenaţi în activităţi specifice 361 de polițiști,123 de jandarmi, 141de polițiști locali și 56 de militari din cadrul MApN.Misiunile pentru verificarea respectării măsurii de izolare la domiciliu și a prevederilor Ordonanțelor Militare au continuat și în ultimele 24 de ore. 123 de jandarmi s-au asigurat că buzoienii au înțeles pericolul la care se expun și respectă măsurile impuse de starea de urgență. În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 50 de persoane care erau prezente în spațiul public, fiind aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 52.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare. De asemenea, jandarmii au asigurat atât transporturile care doar au tranzitat județul Buzău, precum și cele cu persoane duse către centrele de carantină instituite la nivel județean.

    Totodată, structurile IPJ Buzău, împreună cu polițiștii locali, au continuat activitățile de control la persoanele aflate în izolare la domiciliu, ocaziecu care au fost verificate 457de persoane și a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru nerespectarea regimului izolării la domiciliu, în valoare de 5.000 de lei, iar persoana în cauză a fost introdusă în carantină. Aumai fost aplicate 273 de sancțiuni contravenționale privind nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare, în valoare totală de peste 500.000 de lei.

 

Articolul precedentAmendat, după ce a mințit în declarația pe propria răspundere
Articolul următorAcordul cu Biserica se modifică. Marcel Vela: Slujbele de Înviere, FĂRĂ credincioși. Polițiștii NU mai împart lumină