227 buzoieni în carantină, alți 210 sunt în izolare la domiciliu

Astăzi, 11 mai 2020, situația epidemiologică la nivelul județului Buzău se prezintă astfel:

226 persoane se află în carantină instituționalizată, în timp ce alți 210 cetățeni sunt în izolare la domiciliu

Echipe mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au derulat acțiuni în vederea combaterii răspândirii COVID-19, dar și a descurajării faptelor de natură contravențională, înregistrate în acest context. Pe raza județului au fost angrenați în activități specifice 266 polițiști, peste 100 jandarmi, 117 polițiști locali și 56 de militari ai MApN

Structurile și subunitățile IPJ Buzău, împreună cu personalul Poliției Locale, au desfășurat activități de verificare cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, ocazie cu care au fost controlate 205 persoane. Dintre acestea, un număr de 26 persoane au fost identificate că nu respectă interdicțiile privind deplasarea/libera circulație. În total, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 71 sancțiuni contravenționale privind nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare, în valoare totală de 204.000 de lei

Articolul precedentÎncă 11 persoane și-au pierdut viața din cauza coronavirusului. Cea mai tânără victimă, un bărbat de 37 de ani
Articolul următorNumărul de cazuri confirmate la Buzău a ajuns la 67