Joi, 11 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de prevenire şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au aplicat 149 de sancțiuni contravenționale și au reţinut 10 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.

Ieri, poliţiştii au organizat şi desfăşurat acţiuni ce au avut ca scop depistarea conducătorilor auto care depăşesc limita legală de viteză, atât în localităţi, cât şi în afara acestora. În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 57 de şoferi care au depăşit limitele legale de viteză, iar 6 dintre aceştia au predat permisele de conducere pentru următoarele 90 de zile. Alte 4 permise de conducere a fost reţinute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare.

Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (15), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (37), dar şi 20 sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 58.000 de lei.

Tot ieri, polițiștii au întocmit trei dosare penale pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat, pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În ultimul caz este vorba despre un bărbat de 40 de ani din Buzău, depistat în municipiul Buzău la volanul unui autovehicul, după ce a consumat băuturi alcoolice. În urma testării au aparatul etilotest acesta a indicat o valoare de 0,74 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentFost director al teatrului George Ciprian din Buzău propus șef la Radioul public
Articolul următorBilanț coronavirus 13 noiembrie: 4.006 cazuri și 323 decese