Astăzi, valorile termice vor crește în sudul, estul și centrul țării, dar vor scădea ușor în rest, iar la nivelul întregii țări se vor menține sub cele specifice datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, local în Moldova și Oltenia și pe spații mici în rest. În intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…20 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, de peste 25…30 l/mp. Vor fi condiții de grindină.

La munte precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini în general mai mari de 1500 m local se va depune strat de zăpadă (în medie de 3…5 cm). Pe parcursul zilei, vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăși 80…90 km/h, apoi va mai slăbi în intensitate.

Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 14 grade. Izolat se va forma ceață.

În Capitală, valorile termice vor crește față de ziua precedentă, dar vor fi în continuare sub normalul perioadei. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări după-amiaza și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe parcursul zilei (rafale de 40…45 km/h).

Temperatura maximă se va situa în jurul a 21 de grade, iar cea minimă va fi de 9…11 grade.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentLUCIAN ROMAȘCANU: „NU VOM FI ÎN FAVOAREA PLECĂRII LUI CIOLACU DIN FRUNTEA PSD”
Articolul următorALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 – TURUL 2. PREZENȚA LA VOT