A fost reparat podul de tuburi de la Chiliile iar circulația către satele izolate

Traficul rutier pe DC 94  a fost reluat până în satul Şuchea, din comuna Căneşti, iar pietonal şi cu atelaje se poate ajunge până în Trestioara, Creveleşti şi Budeşti, din comuna Chiliile. Aproape 400 de persoane din cele două comune buzoiene au rămas izolate vineri seara, după ce râul Sărăţel şi a ieşit din matcă şi a mutat tuburile de beton pe care se făcea accesul către patru sate.

După potopul de vineri, o viitură puternică a dislocat tuburile care asigurau traversarea râului Sărăţel către patru localităţi.    Satul Şuchea din comuna Căneşti, unde locuiesc 120 de oameni, şi satele Trestioara, Creveleşti şi Budeşti din Chiliile, cu 280 de locuitori, au fost izolate de vineri seară.

Autorităţile buzoiene s-au mobilizat  sâmbătă dimineaţă şi au adus în zonă utilaje care să repună tuburile la loc iar traficul să fie reluat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, lucrarea s-a încheiat sâmbătă seară.
Accesul către satele Goideşti, Brătileşti şi Ivăneţu se face pe un singur fir.  În localitatea Lopătari au fost distruse mai multe podeţe peste râul Slănic care asigurau accesul către satele Săreni, Vârtejul şi cătunul Chirani, accesul realizându-se doar pietonal.

Mai mulţi jandarmi buzoieni au fost mobilizaţi pentru decolmatarea barajului de la Izvorul Mocearului ce asigură alimentarea cu apă potabila a peste 1.700 de persoane din comunele Chiliile şi Căneşti

Articolul precedentGloria a promovat în Divizia C ! Atmosferă de sărbătoare, la Buzău
Articolul următorSocant! Un tanar de 21 de ani s-a autoincendiat la poarta Crangului